duminică, 5 decembrie 2010

Pregatiri pentru "Hai pe net" editia 2011

Pe site-ul http://www.telecentre-europe.org/ a aparut deja anuntul referitor la editia de anul viitor a campaniei "Get Online Week" / "Hai pe Net" - ce se desfasoara la nivel european pentru a incuraja folosirea tehnologiei.

marți, 30 noiembrie 2010

PROVOCARE!

Va propun urmatoarea provocare: priviti prezentarea de mai jos si apoi raspundeti in comentarii la intrebarea

Cum as putea valoriza calculatoarele si videoproiectorul din dotarea bibliotecii / PAPI pentru a ajuta copiii din comunitatea mea sa formeze un sistem auto-organizat de invatare?

(pentru subtitrare in lb. romana apasati pe textul "View subtitles" si apoi alegeti limba romana din lista)

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Cum prevenim dependenta de calculator?

Pe parcursul cursurilor sustinute in cadrul programului Biblionet am fost destul de des confruntata cu intrebari cu privire la pericolele tehnologiei - in special cele legate de jocuri.

marți, 26 octombrie 2010

Concursurile online ca si metoda de atragere a utilizatorilor

Am convingerea ca orice biblioteca cu calculatoare pentru public sau orice Punct de Acces Public la Informatie ar trebui sa isi propuna sa atraga cat mai multi utilizatori care sa foloseasca tehnologia in scopuri utile si astfel sa isi consolideze imaginea in comunitate.
Din fericire, chiar mediul online ne ofera foarte multe posibilitati de atragere a utilizatorilor iar una dintre ele ar fi concursurile cu premii.

marți, 5 octombrie 2010

Întrebările şi tehnologia...


Marilee Adams este autoarea cărţii „Schimbă-ţi întrebările, schimbă-ţi viaţa”, o lucrare ce arată cum putem folosi întrebările pentru a face alegeri inspirate şi cum trebuie să ne organizăm viaţa într-o manieră productivă.

Folosind un limbaj accesibil, cartea analizează „Gândirea Investigativă”, un sistem de deprinderi şi instrumente ce foloseşte întrebări pentru a lărgi felul în care putem aborda orice situaţie. Acest sistem pune în mişcare gândirea, dezvoltând deprinderi pentru observarea şi evaluarea gândirii de moment, ceea ce include întrebări pe care ni le punem, şi apoi ne îndreaptă către formularea altora noi pentru a obţine rezultate mai bune.

Această lucrare prezintă diferite exemple referitoare la importanţa întrebărilor şi la semnificaţia acordată lor, şi este de ajutor celor care sunt interesaţi de realizarea unor rezultate mai bune, începând cu planul profesional şi terminând cu relaţiile personale.
Prin urmare, când rămânem blocaţi într-o situaţie e normal să căutăm răspunsuri şi soluţii. Dar uneori, se întâmplă să creăm blocaje în loc de oportunităţi, fără să vrem. Pentru rezolvarea problemelor, întâi trebuie să punem altfel de întrebări; în caz contrar, vom căpăta de fiecare dată aceleaşi vechi răspunsuri.
În zilele acestea, tehnologia şi calculatoarele ne dau adesea bătăi de cap, dar întrebările noi pot schimba complet perspectiva, îngăduindu-ne să aruncăm o privire proaspătă asupra problemelor. Înlocuind o mentalitate defectă despre calculator cu una pozitivă, putem descoperi că orice piedică are o rezolvare dacă punem întrebarea potrivită.
Întrebări vechi
Întrebări noi
• De ce îmi mai bat capul?
• Oare de data asta voi strica ceva?
• De ce am eşuat?
• Mă tem să acţionez după capul meu!
• Dacă îl stric?
• Dacă apăs greşit şi se şterge tot ce e în calculator?
• Dacă nu mă descurc?
• E prea târziu să învăţ.
• Ce pot învăţa?
• Cum aş putea să fac treaba mai bună?
• Ce vreau să aflu?
• Cum să evit să greşesc?
• Ce opţiune am acum?
• Oare asta funcţionează?
• La cine să apelez?
• Niciodată nu e prea târziu să învăţ.
Un lucru e sigur: întrebările pe care ni le punem, conştient sau nu, pot fi cei mai înverşunaţi inamici sau cei mai buni prieteni.

joi, 29 iulie 2010

Comunitati dincolo de frontiere

Globalizarea a redefinit foarte dramatic conceptul de comunitate. Dacă până acum câțiva ani criteriul geografic era cel mai limpede mod de delimitare, în prezent, migrația masivă a forței de muncă în străinătate aduce provocări majore pentru păstrarea coeziunii și identității locale.

În același timp membrii comunității plecați în străinătate pot juca un rol important în dezvoltarea pe termen mediu și lung al comunității, în măsura în care există factori locali cum ar fi biblioteca locala sau Punctele de Acces Public la Informație care să îi anime, motiveze și mobilizeze în activități în interesul comun. Prin urmare trebuie inițiate dar mai ales menținute relații cu beneficii clare pentru cei plecați.

In continuare vom prezenta câteva idei ușor de aplicat care să conducă la crearea și menținerea de relații cu membrii comunității stabiliți în străinătate.
  • realizarea unei baze de date cu adresele de e-mail/ID Skype si Messenger ale concetățenilor plecați în străinătate. Atenție, sunt date cu caracter personal și trebuie păstrate confidențial; O metodă de colectare a acestora ar fi un mic formular de evaluare a serviciilor bibliotecii /PAPI cu o linie in plus ”Doresc să primesc informații pe email cu noutăți de acasă _____________ (adresa)”
  • realizarea unui buletin de informare (e.g. 2 pagini A4 trimestrial) sau chiar a unui ziar local care sa fie distribuit prin e-mail celor plecati. Exemple de bune practici ar fi Jurnalul de Recaș (județul Timiș) care este publicat în variantă pe hârtie, distribuit prin email, postat pe blogul Punctului de Acces Public la Informație și chiar e preluat de comunitatea recașenilor de etnie germană. Destinatarii acestor publicații pot fi invitați să contribuie cu informații, cei cu rezultate deosebite pot fi intervievați și prezentați întregii comunități, etc.
  • o idee interesanta și foarte nouă este transmiterea live sau prin înregistrări a evenimentelor locale pe site-uri sprecializate de TV online. Comuna Bănia (județul Caraș Severin) a transmis live Festivalul Văii Almajului și numărul de vizualizări a depășit orice așteptări! Administratorul comunei Bănia a creat și un canal dedicat pe site-ul YouTube unde postează nu doar înregistrările evenimentelor ci și alte înregistrări emoționante cum ar fi prezentarea muzeului local.
  • în general, asigurarea prezenței pe Internet poate fi un factor de mândrie locală pentru cei plecați. Un exemplu emoționant este o mămică din comuna Fîrliug (județul Caraș Severin) stabilită în Spania care a arătat cu mândrie colegilor spanioli pe fiica sa dansând în Ansamblul școlii într-o înregistrare postată pe blogul școlii.

Acestea sunt doar câteva idei de servicii pe care Punctele de Acces Public la Informații și bibliotecile dotate cu calculatoare cu acces la Internet le pot oferi cu mijloace minimale (computer, acces Internet, resurse umane creative și motivate) concetățenilor lor stabiliti în străinătate. Aceste gesturi simple pot contribui major la păstrarea legăturilor dintre administrația publică locală și cetățenii stabiliți în străinătate, asigură transparența și încrederea ca și acasă lucrurile încep să meargă pe o cale mai bună. Pe termen lung, idealul oricărei comunități este ca locuitorii plecați să revină și să contribuie la dezvoltarea locală - de la mijloace foarte simple cum ar fi mici contribuții bănești pentru organizarea unui eveniment local până la realizarea de investiții care să asigure locuri de muncă pe plan local și sustenabilitate economică. ÎNCREDEREA este factorul cheie și depinde de noi cum o creăm!

vineri, 4 iunie 2010

Din nou despre siguranta copiilor pe Internet

Copiii sunt principalii beneficiari ai centrelor publice cu acces Internet (indiferent daca sunt la scoala, in biblioteca sau la un Punct de Acces Public la Informatie). Dar si responsabilitatea managerilor si administratorilor unor astfel de locatii ar trebui sa fie pe masura. Mai jos cateva bune practici in lucrul cu acest segment de utilizatori.

* afisati alaturi de regulamentul PAPI/bibliotecii/laboratorului de informatica si sfaturi pentru siguranta copiilor pe Internet, ideal insotite de imagini prietenoase (va puteti inspira http://www.sigur.info/index.php?/siguranta-online/copii-pe-internet/copii.html )

* setati pe fiecare calculator pentru public semne de carte cu site-uri pentru copii  care sa apara listate automat in browser. Cand copiii vor sa incerce ceva nou pot alege din lista propusa de voi.
Magic Land - Povesti, jocuri educative, diverse informatii
Bucurie - Poezii, povesti, jocuri educative
Lumea piticilor - Jocuri si informatii diverse
Carticica - Poezii
Lumea Piticilor - Jocuri pentru copii
ecopii - Povesti, poezii, cantece, jocuri, soft educational,
Jocuri.genium - Jocuri selectate
Kids.genium - Jocuri, desene animate, resurse educationale
Clopotel - Portal pentru copii si adolescenti cu jocuri, referate, informatii diverse, forum
Referate.genium - Referate, enciclopedii, biblioteci virtuale, dictionare, diverse resurse educationale
Wikipedia - Enciclopedia cu resurse pentru toate varstele
e-enciclopedia - Enciclopedie on-line cu resurse pentru elevi si studenti
Eukarya - Enciclopedia florei si faunei din Romania
Antipa - Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa"

* din cand in cand puteti seta pagina de pornire a browserului la unul din link-urile resursa cu materiale privind siguranta copiilor pe Internet (exemple http://www.copiidisparuti.ro/lectii sau http://www.sigur.info)

* discutati cu copiii care sunt beneficiile dar si pericolele Internetului. Acest lucru se poate face in diferite forme: cand va solicita sa ii ajutati individual sau atunci cand organizati evenimente speciale pentru ei (discutii de grup). Luati in discutie si regulile de utilizare ale calculatoarelor pentru public - explicati in mod prietenos dar ferm de ce sunt interzise anumite activitati.

* daca sunteti solicitati sa creati adrese de e-mail / Messenger alegeti userul astfel incat sa NU oferiti informatii despre numele complet, varsta sau locatia copilului. (descurajati copiii care aleg user de tip "vasilica.pop.anina sau "mariuca1995"; le puteti sugera in schimb user 'cool' de tip "dans-in-nori" sau "i-dream-to-fly"). Cu aceasta ocazie instruiti copilul cu privire la regulile de siguranta in folosirea programelor de tip chat.

* tipariți materiale educative pe care sa le puneti la dispozitia copiilor/tinerilor/parintilor/profesorilor. Ei le pot consulta pe loc, in timp ce isi asteapta randul sau le puteti imprumuta acasa. Editorii site-ul www.sigur.info ne propun materiale extrem de interesante:
- Brosura pentru copii
- Brosura pentru adolescenti
- Brosura pentru parinti
- Brosura pentru profesori
- Ghid pentru parinti si carte educativa pentru copii realizate de UPC Romania
- Ghid pentru parinti privind accesul al Internet pe telefoane mobile realizat de Orange Romania

Mai jos atasez si un clip foarte interesant realizat in cadrul campaniei europene pentru siguranta copiilor:



vineri, 28 mai 2010

Povești din biblioteci - Măstăcani, județul Galați

Iata pe scurt și emoționant impactul serviciului de comunicare pe Skype cu rudele din străinătate:

joi, 27 mai 2010

Povești din biblioteci - Târgu Bujor, Galați

Calculatoarele și conexiunea la Internet singure nu aduc dezvoltarea magică a comunității. E nevoie de mult suflet și implicare!

Mai jos este povestea emoționantă prezentată de către Biblioteca din Târgu Bujor, județul Galați în cadrul concursului ”Hai pe Net”, martie 2010.

marți, 20 aprilie 2010

Povesti din PAPI-uri - Servicii pentru refugiati

Povestea lui Manuel din Honduras care a gasit in Recas, judetul Timis o a doua casa.

miercuri, 14 aprilie 2010

Povești din PAPI-uri - Despre Voluntariat

mai jos e o poveste despre voluntari, aici elevi din clasa a VIII-a care au dat un noi suflu Punctului de Acces Public la Informatie si au organizat cu succes ziua "hai pe Net" in comuna Firliug, judetul Caras Severin.

Multumiri lui Alex care ne-a ajutat, tot ca voluntar, sa editam filmul!

Povești din PAPI-uri - Tehnologia în sprijinul persoanelor cu deficiențe

Iata o prima poveste despre cum tehnologia si centrele ce ofera acces la Internet pot face viata mai buna sau macar mai usoara oamenilor din comunitate. In filmul de mai jos aflam povestea Cristinei, o tanara cu deficienta de auz din Oravita.

miercuri, 10 martie 2010

Concurs :)





The Traveler IQ challenge ranks geographic knowledge of cities such as: Myrtle Beach, Cleveland or Barcelona by comparing results against 5,239,894 other travelers. Brought to you by TravelPod, a TripAdvisor Media Network partner